Străini pentru o noapte

Plecase tîrziu, cum îi era obiceiul. Nu gîndise scenele ce aveau să se petreacă, nu făcuse planuri şi nu se aşteptase dinainte ca acea seară să fie pentru ei, doar pentru ei. Se întîmplase pur şi simplu sau cel puţin aşa a vrut el să-i dea impresia.. Avea un nod în gît, stomacul o gîdila îngrozitor, un fior dureros de plăcut i se prelingea prin nervul sciatic, curgînd fierbinte, luînd calea celor două direcţii, ajungînd în tălpi; vălurea, cînd cald, cînd rece, înteţindu-i circulaţia sîngelui, ce parea că-i amorţise-n mădulare.. Îi era frig, foarte frig…

*

Stătea cu spatele la uşa intrării principale. Simţi furnicături pe şira spinării cînd femeia îmbrăcată în negru păşi înăuntru. Poate fusese de vină licărul inopinat pe care-l zări în ochii bărbatului de peste masă, poate doar o simţise acolo, ca o mireasmă de flori de primăvară; cert este că se întoarse exact cînd ea, adorabilă şi-ncîntătoare, păşi în localul plin, cu privirea ţintă înspre nimic; i-o recunoştea ca fiind privirea căprioarei rătăcite în mulţime, fapt pentru care ridică mîna, zîmbindu-i;  traiectoria ochiilor indica faptul că l-a văzut, dinamica trupului ei, care se îndrepta spre mîna ridicată, dădea aceleaşi semnale; doar expresia îngheţată şi gura rămasă inexpresivă păreau că, dimpotrivă, îi este indiferentă prezenţa lui la masa din capătul sălii, aşteptînd-o cu zîmbetul cald, mîna ridicată şi uitată în aer; că mai degrabă va lua altă direcţie, spre alţi ochi arcuiţi binevoitor la vederea ei.. inima-i tremură de ideea absurdă a unei păcăleli.. totuşi, ceva se întîmplase.. încă nu ştia dacă era bine sau rău..

Strîngînd cu putere cureaua genţii de piele ce nu-i sta nicicum pe umăr, lăsa tremurul nesiguranţei ce-i curgea prin tot trupul să i se perceapă doar în intervalul fracţiunilor de secundă în care piciorul ei se afla în aer, succedîndu-l pe celălalt, nesigur şi oscilînd abia perceptibil stînga-dreapta, gata s-o împiedice cu fiecare pas ce o ducea mai aproape de locul sigur, unde, aşezată, sprijinită, doar tremurul feţei va mai fi nevoită să şi-l stăpînească. Simţi că i se face rău, că ameţeşte, că spasmele muşchilor abdominali îi vor provoca neplăceri. Capul îi amorţi şi-şi simţea gura cum i se crispează involuntar într-o grimasă ciudată şi deloc pe măsura emoţiei ce făcea acum din ea doar o masă de carne incontrolabilă.. Parcă ape reci şi-nvolburate s-au retras din toate extremităţile fiinţei cînd mîna lui se ridică deasupra capetelor şi ochii aceia nefireşti i-au zîmbit cald..  Păstrînd expresia egală, chiar dacă risca să nu fie una potrivită, reuşi să evite discrepanţa între starea de transă în care se aflase şi calmul infinit pe care  gestul aprobator al mîinii şi al ochilor lui i l-au oferit. N-avea să ştie cît de tulburată era, cîtă teamă că n-avea să-l găsească acolo îi cuprinse minţile.. sau că n-avea să-l afle aşa.. binevoitor, deschis, pentru ea..

Se aşeză la masă, zîmbind spre toată lumea, cu gîndurile departe; urchile parcă refuzau să audă, mintea să proceseze, ochii să privească.. Evită multă vreme privirea aceea  ale cărei profunzimi incerte o tulburau nespus; căută prin fiece cotlon prăfuit al minţii subiecte de discuţie banale, care să i-l fure din minte, de pe figură, din suflet..

Nu ştia ce se petrece cu femeia care acum îi sta alături, atît de proaspătă şi frumoasă, încît simţea pofta nebună s-o sărute apăsat şi s-o tragă de mînă, să fugă cu ea afară, acasă, în aşternuturile lui sau ale ei, nici nu conta.. Dar oare era doar atît? O întrebare a cărei incomodări o alungă, scuturîndu-şi capul şi totodată gîndurile prosteşti.. le amîna din nou..

*

Ploaia cădea rece pe obrajii lor albi, venind de pe cărările suviţelor culcate, răsfirate aiurea pe urechi, gît şi umeri, încurcate ici-colo, greoaie la vîrfuri şi pe alocuri lipite de feţele luminoase.. Grăbi pasul şi trecu în faţa lui; apoi înteţi ritmul, ca şi cum se temea că vreun necunoscut invizibil din spatele ei o va ajunge şi-i va face rău. Era nedumerit; strada nu era largă, dar nici atît de îngustă încît să meargă unul în faţa celuilalt. Nu spuse nimic; se temea ca nu cumva povestea, firul, să fi ajuns la vreunul din nodurile fiinţei ei alambicate, precum un ghemotoc de cîlţi..

Femeia, zorind tot mai tare, rîse în sinea ei.. Întoarse apoi capul spre el; era în spate, la cîţiva paşi; părea că vrea să ţină ritmul, să n-o piardă din privire. Suci gîtul înspre înainte, cu un gest brusc, scuturîndu-şi părul ce-i curgea în viţe ude, ca şi cum imaginea lui o înspăimîntase.. apoi repetă gestul, se întoarse, reveni şi rîse şiret,  doar pentru sine. Spera ca el să înţeleagă..

Îşi îndesă adînc mîinile în buzunare, căci îi era extrem de frig; nu obişnuia să umble astfel şi, încercînd să-şi privească din exterior imaginea, statura, gîndul că arată precum un borfaş, un derbedeu care se plimbă la ore tîrzii pe străzi lăturalnice, un om rău, fără conştiinţă, care, întîlnind din întîmplare vreo păpuşă rătăcită prin astfel de cotloane mizerabile, pline de băltoace şi dărîmături, este în stare de orice, îl amuză teribil, dar nu schiţă nimic; privi înainte şi femeia, care deja se întoarse de 2 ori, vădit speriată, umbla acum atît de repede încît aproape alerga, cu paşi mărunţi, apăsaţi şi din 2 în 2, petrecuţi rapid, într-o succesiune ca un salt de copil cu picioare scurte ce încearcă să se ţină după un tată neglijent ce-l trage de mînuţă.. Zîmbi în colţul gurii şi se porni, prima dată cu paşi lenţi, puţin săltaţi, atît cît să aibă ea răgaz să se întoarcă şi să-i ghicească intenţiile, apoi alergînd de-a dreptul, în direcţia ei.. Îi făcuse jocul..

Ar fi vrut să chiuie de bucurie că şi-a dat seama şi acum paşii lor aruncau stropi de noroi în urmă, ici-colo pe cizmele de piele, negre şi încheiate pînă puţin mai jos de genuchi, ori pe ciorapii negri şi prea subţiri pentru noaptea aceea rece de martie.. ar fi stricat totul dacă ar fi rîs, aşa că se abţinu; o prinse din urmă imediat, apucînd-o brutal, cu ambele mîini, peste braţe – una la nivelul umerilor şi cealaltă în dreptul palmelor, apucîndu-i încheietura.

- Lasă-mă!!

- Şşşşş..

Mîna din dreptul umerilor şi-o trecu peste gura ei, ţinînd-o aproape strîns.. cealaltă eliberă încheietura, urcă spre gîtul ei cald şi subţire, din străfundul căruia se şimţea  vibraţia gîfîitului înfundat.

De-o parte şi de alta a străzii, doar cărămizile roşii şi ude, cu rosturile goale, mîncate de vreme, ale unor clădiri înalte, precum şi cîteva tomberoane, din loc în loc, erau singurele care priveau scena.. sau o completau…

Depărtă picioarele, astfel încît să poate păşi pe lîngă ale ei, flancîndu-le, permiţîndu-i paşi mărunţi, se apropie cu ea de zid, ţinînd-o cu spatele la el, cu gura astupată şi gîtul cuprins cu saţ între degetele lui subţiri, reci şi încleştate..

Ridicîndu-şi mîinile, şi le aruncă înainte, lipindu-le de zid, să nu se lovească atunci cînd a împins-o  cu putere înspre el.

Fiori de diverse nuanţe i se intersectau prin trup, sudori reci şi calde deopotrivă, teamă, apoi un tremur de plăcere amestecată cu spaimă, pasiune, curiozitate, nefiresc, incitare, groază, risc şi toate variantele posibile ale deznodămîntului acelei nopţi ploioase îi curseră furtunos pînă-n ultimul fir de păr, ultima celulă..

Îi luă mîna de pe gură şi-i şopti ceva în ureche.. Vocea ei răsună plîngătoare, întreruptă de răguşeala unei gîtuieli ce-o cuprinse; asta-l încîntă atît de mult, încît îi înfinse mîna în păr, de la ceafă spre creştet, o trase spre el, lipind-o cu totul de trupul lui ud de ploaie; îi lăsă capul pe un umăr, îşi duse nasul spre urechea ei  stîngă şi-i văzu buzele pline uşor întredeschise, linia dulce a traheei cum răzbătea înafară, perlată de lumina albăstrie a nopţii.. Dorea s-o devoreze, dar îşi puse în gînd să-şi înfrîneze orice pornire i-ar putea trăda lipsa seriozităţii totale cu care trata situaţia.. Trebuia să-i inspire groaza, măcar pt o noapte..

« Melancolia

E totul perfect.. »