E totul perfect..

- Mîine la 6 ne trezim, plec la serviciu, pe la 16,00 s-ar putea să pot pleca de la aeroport și la 18,oo sunt înapoi; la 18,30 poți veni iarăși la mine.

- Mdea…De fapt am impresia că tu ești ciudatul în apartamentul ăla. Ieri, cît ai fost la școală, am înțeles că nu m-ai lăsat să stau pentru că era colegul tău acasă; dar mîine..mîine casa e goală…Ți-e frică să nu-ți devastez apartamentul și să plec! Într-adevăr! Ți-aș putea fura Mach3-ul din baie și spuma de ras..ori, poate, aparatul de sandviș…Mmm, ăla m-ar tenta, să știi!!

Tăcere…

Văzînd că nu reacționează, femeia rîse strîmb:

- Ce apropouri din topor îți fac și tu nu te prinzi!

- Mai ceva ca din topor..

Rîseră amîndoi, apoi seriozitatea se așternu pe fețele lor.

Pășeau tăcuți, gîfîind în aerul rece al serii de noiembrie. Priviți de la distanță erau tare hilari: el făcea pași mari și siguri, ea-pași mărunți și chinuiți, alergînd în urma lui tot la cîteva secunde, căci lungimea mîinilor nu-i permitea să rămînă prea mult în spate. Lunga tăcere fu întreruptă de vocea lui gravă, revenind la subiectul anterior ca și cum abia cu cîteva secunde în urmă l-au abandonat:

- Să știi că nu-s ciudat deloc, însă dacă aș sta singur…dar nu este așa, din păcate! Și la cum te-am văzut, ai predispoziție spre accidente de tot felul…

Deși de obicei vorbea încontinuu, frigul îi amorțise și-i închise gura; era indispusă. O enervau la culme strictețea și seriozitatea lui, astfel că tăcerea i-a însoțit tot drumul pînă acasă.

Au gătit în tăcere, au mîncat tensionați, mai ales ea. Zilele proaste păreau că nu-și găsesc sfîrșitul și căuta motive de ceartă încontinuu.  Văzîndu-l că tace de zeci de minute, se ridică brusc și plecă la baie. Își adună în grabă lucrurile și trînti pe gresie paharul de la oglindă. Era de plastic; tot ce provocase fu un zgomot strident care, cel mult, enerva vecinii de sub ei. Înjură printre dinți, destul de tare, totuși, cît s-o audă și el. Furioasă, intră în dormitor, pregătindu-și bagajul. El știa ce urmează și din 3 pași fu lîngă ea. O prinse ferm de umeri și-o întoarse cu fața spre el:

- Nu-mi plac scenele astea, să știi! Vino! Stai lîngă mine și mănîncă!

- Lasă-mă-n pace!

- Nu te las! Unde crezi că pleci?

- La dracu!

- Treaba ta dar acolo nu te pot însoți..

- Nici nu e nevoie! Merg și singură!

- De ce provoci scenele astea? De ce avem parte de ele?

- … Iartă-mă!

În timpul nopții a rîs și l-a trezit; a întrebat-o de ce rîde, constatînd însă că doarme adînc. Probabil a visat ceva amuzant, ceea ce l-a bucurat enorm, cu toate că-l trezise cu rîsul ei de copil; în ultima vreme somnul îi era extrem de agitat din cauza coșmarurilor, o simțea tresărind spasmodic în brațe, o dată chiar a plîns. „În sfîrșit o noapte fără coșmar!”, își spuse în gînd și-o sărută pe obrajii înfierbîntați de somnul adînc.

6 am. Ceasul sună strident și enervant. Se trezi, deschizînd ochii fără a se mișca. Programul îi era echilibrat de rutina anilor în care diminețile i-au fost la fel. Se ridică ușor, fără zgomot și-o lăsă dormind, ghemuită sub plapumă, respirînd ușor și liniștit. O privi preț de cîteva clipe, descoperită, goală..; pielea marmoree, sidefată, claviculele cu proeminențe dulci, sînii tineri și…nu! O acoperi ușor, simțind furnicături ce veneau de jos în sus; dorea s-o trezească, dar s-ar fi întins ore în șir, cufundați în plăceri…Din păcate aeroportul nu aștepta după el…

Făcu un duș rapid, cu apă mai rece decît de obicei…Se uită la ceas și constată că se trezise ceva mai devreme. Își satisfăcu plăcerea de a sta lîngă ea încă 5 minute. O luă în brațe și se trezi ca un copil mofturos.

- Mmmm..cît e ceasul?

- Mai putem sta 5 minute!, dar ea adormi înainte să-i audă răspunsul.

Ceasul a sunat din nou și ea se ridică brusc; dintr-o săritură fu lîngă pat, îmbrăcîndu-se mofturoasă, mîrîind ca un cățel. Îi displăcea să plece odată cu el, la astfel de ore ale dimineții; cu atît mai mult cu cît în această zi apartamentul rămînea gol; știa c-o poate lăsa să-l aștepte pînă se întoarce de la serviciu, dar era încăpățînat și poate.. deranjat.

- Dacă vrei poți rămîne aici..

- Poftim?

- Da! Rămîi aici și mă aștepți, dar te rog să fii cuminte!

A făcut ochii mari și în acele cîteva secunde părea că s-a trezit de tot. Clipi des, mirată:

- Chiar mă lași?

- Da, dar te rog, te rog mult să nu faci prostii!

- Ce prostii să fac?! Mulțumesc! Promit că sunt cuminte! Uuuuu, ce bine!!, și sări în pat, căci hainele și le aruncase deja cît colo.

- Dacă te plictisești, trage te rog și celelalte linii la planul topografic…, și spunînd asta, rîse încurcat.

- Da, da! Îl fac! Promit că nu fac prostii!

- Bine, bine! Vedem noi diseară..

Adormi imediat și-l auzi ca prin vis ieșind din casă. Respiră ușurată că nu avea să mai bată drumul acela  ostenitor pe străzile înghețate, amorțite și întunecate ale orelor 7; în plus, scăpa de mirosul greu pe care-l găsea în camera de cămin ori de cîte ori se întorcea atît de devreme. Visă mult și aiurea, se trezi pe la 9 dar își oferi plăcerea de a lenevi încă o oră.

La 10 și cîteva minute se ridică amețită de somnul prea îndelungat; își pregăti o cafea tare, puse muzică şi  începu să sară, să fredoneze,  bucuroasă şi mulțumită. Avea o zi relaxantă înainte, numai pentru ea..în casa lui, îmbătată de mirosul lui, înnebunită de aşteptarea lui..

Fiecare secundă trecută pînă uşa de la intrare s-a auzit din nou i-a întins fiecare coardă a răbdării, i-a sporit înflăcărarea..

A intrat în casă, aşteptîndu-se proabil la un dezastru total dar n-avea cum să-l mai vadă, oricum, căci o zgîtie se şi agăţă de gîtul lui, sărutîndu-l aprins şi apăsat..

- Heeei!! Văd că eşti bine-dispusă!

- Mai mult de atît…

- Lasă-mă măcar să fac un duş, să mănînc, să îţi spun ce..

- Deja de la duş ai pierdut toată înflăcărarea, implicit pasiunea.. Doar taci!!

S-au sărutat îndelung sau, mai bine zis s-a lăsat sărutat, dezbrăcat, răsfăţat, înnebunit..

- Cînd facem dragoste totul e perfect..

- Într-adevăr! E totul perfect.. doar cînd facem dragoste…

- Hmmm.. păcat…

« Străini pentru o noapte

Dulce amăreală… »